BLOG & NEWS

Pentru a dezvălui începutul berii artizanale este nevoie să amintim pe scurt istoria berii. Potrivit legendei, această băutură a fost descoperită acum aproximativ 6 000 de ani dintr-o greșeală nevinovată făcută de o femeie. În timpul preparării cerealelor, aceasta a răsturnat apă peste pâinea aflată pe masă, care în câteva ore a început să fementeze.

În Mesopotamia, meseria de berar era una foarte respectată, fiind de cele mai multe ori îndeplinită de femeile care făceau parte dintr-o categorie socială superioară. Dacă acest aspect constituia un avantaj, ele erau adesea speriate de o pedeapsă aspră, dusă la extreme. În cazul în care turnau din neatenție în pahar prea multă spumă își găseau sfârșitul prin înec chiar în spumă berii. De asemenea, această băutură magică era închinată zeilor prin diverse ritualuri divine sau folosită ca și medicament în tratamente pentru combaterea reumatismului, artrozei sau articulațiilor.

Spre deosebire de berea normală, cea artizanală, cunoscută și drept “beer kraft” era văzută ca o nevoie a consumatorului de a testa și alte sortimente de bere. Statele Unite ale Americii sunt cele care în anii ’60 dau startul unui gust aromat, diferit de cel cu care omenirea s-a obișnuit. Mai târziu, în anul 1980 existau deja peste cinzeci de producători, îndrăgostiți de fabricarea berii aritizanale. Pe lângă hamei,    apă și malț, rețeta mai includea alte ingrediente suplimentare (mirodenii, cireșe, coji de portocale) ideale pentru accentuarea gustul intens. Acest tip de bere nu este filtrate și pasteurizată, avantaje care mențin culoarea intensă și savoarea mai puternică. După ce gustul s-a propagat treptat, Belgia adoptă și ea traditia berii artizanale care produce anual între 500- 2000 hl.

Așadar, berea artizanală permite tuturor să se joace cu ingredientele și să le combine după propriul gust, readucând la viață rețetele vechi.